onelovejourney

Latest Post

Despre un oras de care mi-a fost dor precum mi-a fost dor de viata din mine

Sunt doi ani de cand nu am mai scris. Scriu in romana, si mi-e drag de ma topesc. Voi face greseli si zau ca nu imi pasa. Vreau sa va povestesc de cum am simtit ca mi se ineaca plamanii de aerul greu, in prima zi. De cum au durut prima imbratisare cu Bucurestiul, si a doua, si a treia… De cum am simtit ca ma sufoc si ma sfaram si ma scufund. De cum bucati de viata din mine au inceput sa-si tipe dreptul la viata si bucati de viata din mine au inceput sa-si tipe dreptul la moarte. De cum am simtit ca incepe sa imi curga din nou prin vine acea viata de care mi-a fost ingrozitor de dor pentru ingrozitor de mult timp.

M-am intors in Romania pentru ca intr-un ceas de 23 aprilie adancul sufletului meu mi-a soptit sa ma intorc. Imi aduc amite perfect, nu ceasul, ci minutul. Secunda. A fost ca si cand plamanii mi s-au umplut cu aer dupa ce nu mai respirasem foarte, foarte mult timp.

Despre oras, am spus ca scriu. Mi-a intrat in pori. M-a socat. M-a facut aproape sa cad. La pamant. Dar i-am spus “Dragul meu… dragul meu. Tu stii ca eu stiu. Nu ti-am cerut nimic ce nu vrei sa-mi dai. Si daca te rezvratesti atat ca m-am intors… Afla ca doare. Si ca nu am ales eu. A ales adancul sufletului meu intr-un ceas de 23 aprilie…“. Si s-a mai linistit putin. Atat cat sa putem respira si unul si celalalt, in imbratisare.